Ultimele stiri

Universitatea de Vest din Timișoara are o nouă sală de sport modernă. Cu ce bani a fost realizată FOTO

Proiect important finalizat de Universitatea de Vest din Timișoara, în această lună. După aproape zece ani de la începerea lucrărilor, proiectul sălii de sport de pe strada Popa Șapcă a fost, în sfârșit, finalizat.

Deschiderea oficială a noii baze sportive a avut loc astăzi. Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest din Timișoara, a ținut să precizeze că valoarea proiectului este de 3,9 milioane de lei, trei milioane au fost bani proveniți de la Compania Națională de Investiții, iar restul de 900.000 de lei au fost alocați din fondurile proprii ale universități timișorene.

„Lucrările au început în anul 2006, însă doar în ultimii ani am primit fonduri mai mari astfel că am reușit să ducem la bun sfârșit proiectul. Sala de sport are 150 de locuri și va găzdui jocuri de echipă. Această sală este mai mult decât necesară, plus că Universitatea de Vest a fost întotdeauna interesată de promoveze sportul”, a declarat Marilen Pirtea în timpul ceremoniei dedicate tăierii panglicii, la care au participat și prefectul de Timiș Eugen Dogariu și primarul Timișoarei, Nicolae Robu.

Primarul Robu l-a felicitat pe rectorul Pirtea pentru că a finalizat acest obiectiv și a adăugat că „vreau să mulțumesc și Companiei Naționale de Investiții, instituție care aparține de Guvern, pentru finanțarea acestui obiectiv”.

În final, a avut loc și un meci de fotbal în noua sală, între echipa de fotbal a UVT și cea a Inspectoratului Școlar Județean Timiș. Nicolae Robu a privit de pe margine meciul, asta pentru că este accidentat de trei săptămâni. „Mi-ar fi plăcut să joc, dar nu se poate”, s-a scuzat primarul Timișoarei, după care a schimbat câteva pase cu jucătorii.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*