Ultimele stiri

Universitatea de Vest din Timişoara, în top 200 mondial cu domeniul limbi moderne

Marilen Pirtea

Universitatea de Vest din Timișoara s-a clasat, în 2014, în top 200 mondial cu domeniul limbi moderne. Clasamentul a fost realizat de către compania QS folosind date privind reputația academică și rezultatele cercetării pentru cele mai bune universități din lume, pentru diferite domenii.

„Clasarea Universității de Vest în acest top reprezintă încă o confirmare a înaltei calități a actului educațional și de cercetare avansată desfășurat la Universitatea de Vest din Timișoara. Recunoașterea pe plan internațional, numeroasele proiecte europene, dar şi relațiile Universității de Vest cu mediul socio-economic conduc la un act educațional recunoscut pe plan mondial”, a declarat rectorul Universității de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea.

De menționat este că Universitatea de Vest din Timișoara se află foarte aproape de top 200 și cu alte domenii, precum Fizica, Matematica și Informatica.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*