Ultimele stiri

Universitatea de Vest din Timişoara vrea să salveze învăţământul superior reşitean, după scandalul de corupţie din Universitatea „Eftimie Murgu”. Cum intenţionează să facă asta

universitatea eftimie murgu resita

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, singur de altfel din judeţul Caraş-Severin, va fi salvată de Universitatea de Vest din Timişoara de la a fi desfiinţată, după scandalul sexual şi de corupţie în care a fost implicată.

La solicitarea conducerii Universității Eftimie Murgu din Reșița, conducerea Universității de Vest din Timișoara a analizat posibilitatea și oportunitatea fuziunii prin absorbție a celor două instituții de învățământ superior. Cele două universități au ajuns la acest moment ca urmare a unor discuții ce au avut loc pe perioada verii, într-un demers care va fi agreat și de către Ministerul Educației și Cercetării Științifice în situația în care va exista un consens între cele două instituții.

„UVT nu a rămas indiferentă la pericolul ca unul din județele cu cel mai mare potențial de dezvoltare din România să rămână, peste noapte, fără posibilitatea de a desfășura activități în învățământul superior. Ne referim, aici, la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, instituție care se confruntă atât cu probleme de imagine, fiind de notorietate și punctate ca atare în presa locală, regională și națională abaterile de la etica și deontologia profesională a mai multor cadre didactice, cât și cu mari dificultăți financiare care pun sub un serios semn al întrebării existența universității”, transmit reprezentanţii Universităţii de Vest din Timişoara.

Astfel, în mod oficial, în ședința comună a Consiliului de Administrație și a Senatului UVT de astăzi, s-a hotărât demararea negocierilor pentru absorbția de către UVT a UEMR. Totodată, a fost numită și comisia care va reprezenta UVT în acest demers. Mandatul acestei comisii este de a armoniza termenele și procedurile și de a întocmi acordul de fuziune prin absorbție, acord ce urmează apoi a fi aprobat de către senatele celor două universități și înaintat ministerului de resort.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*