Ultimele stiri

Universitatea din Banat condusă de soţia lui Sorin Frunzăverde, vizitată de mascaţi. Ce lucruri scandaloase se petreceau în instituţie

universitatea eftimie murgu resita

Descinderi, în această dimineaţă, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reşiţa, dar şi la locuinţele mai multor cadre didactice anchetate că ar fi luat şpagă pentru a-i promova pe studenţi la examene. Universitatea din Reşiţa vizitată de mascaţi este condusă de Doina Frunzăverde, soţia preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin.

„Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fals intelectual, luare de mită şi dare de mită săvârşite de către cadre didactice universitare şi studenţi, constând în condiţionarea promovării examenelor de primirea unor sume de bani, chiar şi în condiţiile în care studenţii nu se prezentau la examen, precum şi în tranzacţionarea unor lucrări de licenţă elaborate/susţinute în anii anteriori contra unor sume de bani percepute de la cursanţi cuprinse între 300 – 400 euro pe lucrare”, arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Stenogramele de la dosar, făcute publice de Adevărul, arată cum prodecanul Facultăţii de Ştiinţe Sociale ar fi încercat să obţină favoruri sexuale de la o studentă, căreia i-a promis că o va trece anumite examene:

F.F.I.: Stai mă cuminte!

Z.D. : Serios?

F.F.I.: Stai mă olteanco cuminte, nu mă zăpăci!

Z.D. : Da nu te zăpăcesc, dar stai şi tu cuminte!

F.F.I.: Mă omori cu zile, înţelege-mă! N-am dormit toată noaptea, de-abia am aşteptat să vii! Şi tu nu mă laşi să te ating, eşti nebună?!

Z.D. : (n.n râde)

F.F.I.: Eşti nebună, atâta te întreb?

Z.D. : Nu sunt nebună.

F.F.I.: Ba se vede că eşti!

F.F.I.: Lasă-mă să te ating! Lasă-mă să te ating şi să te sărut şi am plecat! Nu pot, deci nu mai îs bun de nimic, dacă nu mă laşi să te sărut!

Z.D. : Ei, nu mai eşti bun?! Cum să nu mai fi bun?!

F.F.I.: Eşti nebună? N-am putut să fac azi nimic până nu te-am văzut acolo, după aia am ştiut că eşti tu, că eşti în Reşiţa. Păi nu te-am sunat io primul, ce ai?

Z.D. : Păi m-ai sunat că m-ai văzut acolo nu că m-ai sunat că erai foarte nerăbdător.

F.F.I.: Lasă-mă să te ţin, ho! Uite ce mijloc! Aşa am convenit, dă-mi voie să te sărut.

Z.D. : Am zis eu că ai voie să mă săruţi?

F.F.I.: Pe obraz, da.

Z.D. : Păi m-ai pupat pe obraz!

F.F.I.: Lasă-mă să te sărut pe obraz. Nu fi atât de rea!

F.F.I.: Hai să o luăm altfel, pentru ce te-am ajutat până acum, dă-mi un pusi, asta te costă…cinci la zero.

Z.D. : Pentru ajutorul pe care mi l-ai făcut până acum…

F.F.I.: Da, îmi dai un pupic.

Z.D. : Să-ţi dau un pupic?

F.F.I.: Îhm!

Z.D. : Da, dar de la un pupic pornesc mai multe.

F.F.I.: Nu, un pupic. ..un pupic, maxim doi îmi dai pentru…. Facem altceva: câte examene ai avut?

Z.D. : La…ăăă…nu ştiu…două colocvii…cinci examene…şapte.

F.F.I.: Şapte pupici.

Z.D. : Şapte pupici?

F.F.I.: Şi eşti la zero.

Z.D. : Şapte pupici pe obraz?

F.F.I.: De alea dai la un copil mic, şapte săruturi.

Z.D. : Şapte săruturi?

F.F.I.: Da.

Z.D. : Pentru şapte examene?

F.F.I.: Da.

Z.D. : Ce să zic, e o plată bună.

F.F.I.: Vezi, nici patru ani nu ştii să negociezi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*