Ultimele stiri

Victor Ponta: Îmi dau demisia din funcţia de premier dacă mi-o va cere preşedintele Iohannis

Pentru prima dată după ce a pierdut alegerile, Victor Ponta dă semne că ar putea să se retragă din prim-planul vieţii politice. Viitorul său în fruntea PSD este sub semnul întrebării: în acest moment, nu ştie dacă mai candidează sau nu la preşedinţia partidului, informează Digi24.ro.

Premierul reaminteşte că ar fi dispus să renunţe şi la şefia Guvernului, dar cu o condiţie: aceea ca preşedintele ales Klaus Iohannis să numească tot un premier desemnat de Partidul Social Democrat.

Victor Ponta răspunde la provocarea lansată de preşedintele Traian Băsescu care i-a cerut să se retragă din Guvern. „Luaţi în calcul o demisie din fruntea Guvernului cu nominalizarea unui premier PSD?”, a fost întrebat premierul.

„Sigur că da, am spus acest lucru, dar e o decizie pe care o poate lua noul preşedinte Iohannis. Vă daţi seama că o asemenea discuţie cu domnul Băsescu este total neserioasă, nu poţi discuta cu cineva care peste două saptamani pleacă acasă”, a spus Ponta.

Funcţia de premier nu este singura la care Victor Ponta ar putea renunţa. El spune că nu a decis deocamdată dacă va candida pentru un nou mandat de preşedinte al Partidului Social Democrat la Congresul programat în martie.

„Prefer să fiu într-o echipă care câştigă decât să fiu capitanul unei echipe care pierde. Daca e cineva care sa poată să conducă echipa la un nou proiect bun pentru partid şi pentru ţară, il voi sprijini cu toată inima”, a spus Victor Ponta.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*