Ultimele stiri

Victor Ponta și Titus Corlățean se întâlnesc în Timoc cu românii din Serbia de nord-est

Premierul român Victor Ponta și ministrul afacerilor externe Titus Corlățean sunt așteptați joi, la ora 13:00 la Lacul Borului, unde se vor întâlni cu liderii românilor din regiunile istorice Timoc, Morava și sudul Dunării.

Potrivit Agerpres, directorul Comitetului Drepturilor Omului din Negotin (Serbia), Dușan Prvulovici, a declarat că reprezentanții minorității naționale române din Serbia de nord-est îi vor informa pe demnitarii români în legătură cu problemele întâmpinate în menținerea și conservarea identității naționale române.

În acest context, el a mai arătat că liderii minorității române din Serbia de nord-est prezenți la întâlnire le vor solicita demnitarilor români să intervină la Departamentul „Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni” pentru a promova programe realiste de ajutorare a culturii și valorilor românești autohtone, informează aceeași sursă.

Delegația română condusă de premierul Victor Ponta se află începând de miercuri într-o vizită oficială de două zile în Republica Serbia, la invitația premierului sârb Aleksandar Vucic.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*