Ultimele stiri

Victor Ponta: „Suntem de acord cu reducerea numărului de parlamentari”

PSD este de acord cu reducerea numărului de parlamentari şi a dat asigurări că deciziile CC, inclusiv cea referitoare la respectarea referendumului din 2009 privind numărul maxim de 300 de parlamentari, vor fi urmate, a declarat, miercuri, preşedintele partidului, Victor Ponta.

Întrebat dacă are în vedere punerea în aplicare a referendumului din 2009, care instituia un număr maxim de 300 de parlamentari, Ponta a precizat: „Suntem de acord cu reducerea numărului de parlamentari şi, în cadrul Comisiei speciale, trebuie găsită exact reprezentarea care să ducă şi la reducerea numărului de parlamentari, şi la o reprezentare corectă a tuturor cetăţenilor”.

Întrebat dacă va fi respectată decizia Curţii Constituţionale, dată în acest sens, Ponta a spus: „Întotdeauna respectăm toate deciziile Curţii”.

În 2012 Curtea Constituţională a menţionat că este necesar ca la revizuirea legislaţiei electorale să se respecte referendumul din 2009 referitor la un număr de maximum 300 de parlamentari.

 

Preluat de pe Mediafax

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*