Ultimele stiri

Voluntarii Erasmus Student Network din toate colțurile Europei pot deveni traineri

concurs studentesc

Voluntarii Erasmus Student Network din toate colțurile Europei pot deveni traineri în urma participării la evenimentul Eduk8 Starter Timisoara – prima sesiune de training a acestui an

Eduk8 este un proiect internațional ESN de instruire a voluntarilor prin care își propune să sprijine membrii ESN spre a-i ajuta să își administreze cât mai bine sarcinile de zi cu zi în cadrul propriei secțiuni. De asemenea, sesiunile de training Eduk8 au drept scop de a forma câți mai mulți instructori (traineri) și de a le transmite anumite cunoștințe și instrumente de lucru necesare în procesul de inițiere a noilor voluntari ESN. În fiecare zi, voluntarii ESN din toată Europa muncesc din greu pentru a sprijini și a extinde această organizație plină de viață printr-o evoluție continuă. Eduk8 pune la îndemâna noilor traineri un set de ”soft-skills” (comunicare eficientă, abilitatea de a te integra într-o comunitate culturală diferită, capacitatea de a te integra și de a lucra eficient într-o echipă) cu care se pot identifica mult mai ușor în urma exprienței lor ca studenți Erasmus+. Sesiunile de instruire Eduk8 reprezintă locul în care participanții pot împărtăși idei și pot învăța unii de la alții într-un mod structurat, conștient, dar mai ales, distractiv.

Ediția de iarnă a Eduk8 Starter 2016 se desfășoară în Timișoara, la Hotelul Aurelia și Universitatea de Vest, între 20 și 27 februarie. Acest eveniment se datorează în primul rândul Consiliului Europei care a acordat sprijin financiar pentru prima dată acestui tip de eveniment marca Erasmus Student Network; pe lângă acesta, partenerii ediției Eduk8 Starter Timișoara sunt: Universitatea de Vest, Accenture România, Pernord Ricard. Comitetul de organizare a acestui eveniment este format din 3 membrii ai secțiunii Erasmus Student Network din Timișoara și 2 reprezentanți naționali ai Erasmus Student Network România. Deoarece este un eveniment de calibru internațional, cei 5 organizatori vor avea o mână de ajutor din partea colegilor ESN Timișoara. Ei se vor ocupa de toate detaliile acestui eveniment și vor avea grijă ca acesta să se poată desfășura în condiții optime. Pentru această ediție, 95 de voluntari din întreaga Europă au aplicat și doar 50 de persoane au fost selectate. Cu ajutorul instructorilor Eduk8, dar și a voluntarilor ESN Timișoara, participanții vor avea parte de cea mai interactivă sesiune de training la care au participat vreodată!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*