Ultimele stiri

VREMEA în weekend: Prognoza meteo în ţară

meteo

Sâmbătă, valorile termice vor scădea în aproape toate regiunile, astfel că cele maxime vor fi cuprinse între 20…21 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi 29 de grade în Bărăgan. Instabilitatea atmosferică se manifesta după orele amiezei prin înnorări temporare, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în zona de munte, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia şi Dobrogea şi pe arii restrânse în Oltenia.

Vor fi condiţii de grindină, iar cantităţile de apă izolat pot fi însemnate. În restul teritoriului va predomina o vreme frumoasă, cu cer variabil, iar ploile vor fi posibile izolat.

Duminică, vremea va fi uşor instabilă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori în general apropiate de cele normale pentru mijlocul lunii iunie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, averse şi descărcări electrice local în zona montană şi pe arii restrânse în sudul şi în estul ţării. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 16 grade, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*