Ultimele stiri

VREMEA luni şi marţi: Prognoza meteo în ţară

lalele

Luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Marți, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, devenind apropiate de normele climatologice specifice perioadei. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în  estul şi sud-estul ţării înnorările se vor accentua, iar spre sfârşitul intervalului pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea intensificări la munte, în sud-est, iar ziua şi în sudul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi de la 4 grade pe litoral, până la 17 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime se vor încadra între -6 şi 3 grade, mai mici în depresiuni spre -9 grade, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*