Ultimele stiri

VREMEA se încălzeşte. PROGNOZA METEO pentru sâmbătă şi duminică

nori

Sâmbătă, vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi în special în regiunile extracarpatice unde valorile termice diurne vor fi mai ridicate decât mediile climatologice specifice acestei perioade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări în prima parte a zilei în Dobrogea, unde cu totul izolat va ploua slab, iar spre sfârşitul intervalului în regiunile vestice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul Dobrogei şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 15 grade în Oltenia şi Muntenia, iar cele minime între -5 şi 5 grade, uşor mai ridicate în Dealurile de Vest, dar şi mai coborâte în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă şi se va forma brumă.

Duminică, vremea va continua să se încălzească în cea mai mare parte a ţării şi va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade, izolat mai ridicate în sud-est. Cerul va fi temporar noros şi mai ales seara şi noaptea vor cădea precipitaţii în nordul, în nord-estul ţării, pe arii restrânse în centru şi izolat în celelalte regiuni. Acestea vor fi sub formă de ploaie, dar în partea a doua a intervalului în Moldova şi în estul Transilvaniei vor apărea şi lapoviţe şi ninsori. La munte, în special în Carpaţii Orientali, treptat, vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări începând din orele serii în Moldova, apoi şi în Dobrogea şi Muntenia. Izolat, în zonele joase, va fi ceaţă, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*