Ultimele stiri

VREMEA va fi caniculară. Prognoza meteo pentru miercuri şi joi

canicula

Miercuri, vremea va fi călduroasă, caniculară în orele amiezii pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi de podiş, unde şi indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Cerul va fi variabil spre senin, dar cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe de scurtă durată, însoţite de fenomene electrice, după-amiaza şi seara la munte, iar noaptea şi în nord-vestul extrem al teritoriului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în regiunile vestice, dar de scurtă durată şi în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 30 şi 37 de grade, iar cele minime se vor situa între 13 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 26 de grade în Dealurile de Vest.

Joi, vremea se va menţine călduroasă, caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie şi de podiş îndeosebi din sudul, estul şi centrul ţării, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 31 şi 37 de grade. Cerul va fi variabil la senin, dar spre seară şi noaptea în Banat, Crişana, Maramureş, vestul şi nordul Transilvaniei, posibil şi în nordul Moldovei vor fi înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse ce pot avea şi caracter torenţial şi pe arii restrânse căderi de grindină. Temperaturile minime vor fi cuprinse de la 11 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali până la 25 de grade pe litoral, scrie Mediafax.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*