Ultimele stiri

Ziua Marinei, sărbătorită la Timișoara! Ce manifestații vor avea loc

Ziua Marinei Române este sărbătorită pentru cel de-al cincilea an şi la Timişoara, pe malul Begăi – primul canal navigabil din România, construit între anii 1728 şi 1760!

Astfel, vineri, în premieră, Forţele Navale Române participă la Ziua Marinei de la Timişoara, militarii reprezentanţi aducând spiritul marinăresc al acestei sărbători, prin ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj.

Ziua Marinei la Timişoara este organizată de Club D’Arc şi Primăria Municipiului Timişoara şi îşi deschide oficial porţile la ora 10.00 pe malul Begăi, în zona vaporului D’Arc, sub Podul Tinereţii, cu un ceremonial militar la care vor fi prezente Garda de Onoare şi Muzica  Militară a Brigăzii 18 Infanterie “Banat”. Vom asista în cadrul acestui moment la: prezentarea onorului, salutarea Drapelului de luptă, intonarea imnului de stat al României, citirea ordinului emis cu acest prilej de către reprezentantul Statului Major al Forţelor Navale şi lansarea la apă a ancorei de flori, în memoria eroilor marinari. Ceremonialul se va încheia cu un concert de fanfară susţinut de Muzica Militară a Brigăzii 18 Infanterie “Banat”.

În cadrul evenimentului va avea loc şi dezvelirea unei placuţe comemorative dedicate aniversării a 150 de ani de canotaj pe malurile Begăi, când s-au pus bazele „Societăţii de Luntrişoare”, prima asociaţie de canotaj de pe actualul teritoriu al României.

Pe parcursul întregii zile vor fi pregătite publicului o serie de momente menite să evoce spiritul sărbătorii:

•             expoziţie de navomodele participante la concursuri naţionale şi intenaţionale, piesele aparţin Palatului Copiilor şi Clubului Sportiv Municipal – secţia Navomodelism; navomodeliştii conduşi de antrenorul emerit Lucian Dan aduc şi anul acesta noi exponate – ambarcaţiuni de mare valoare;

•             expoziţie de cărţi poştale din colecţia Octavian Leşcu, expoziţie prezentă încă de la prima ediţie şi îmbogăţită de la an la an cu noi exponate valoroase;

•             expoziţie de machete de tehnică militară din colecţia Garnizoanei Timişoara.

   În premieră, la Ziua Marinei Timişoara, vor avea loc:

•             expoziţii şi ateliere interactive de noduri marinăreşti şi lucrări de matelotaj – toţi cei prezenţi pot astfel pătrunde în “apa” misterioasă a patronărilor (tehnici de înfășurare a capătului unei parâme cu ață de vele), a înfăşurărilor, a matiselilor (tehnici de îmbinare a capetelor a două parâme sau a două cabluri, prin împletirea șuvițelor din care sunt făcute) şi prezentarea diverselor modele de împletituri.

•             proiecţie film, cu sprijinul Statului Major al Forţelor Navale

Forţele Navale ale României au participat, prin fregatele „Regele Ferdinand“ şi „Regina Maria“, la diferite operaţii maritime destinate combaterii terorismului, în bazinul Mării Mediterane şi în Oceanul Indian.

Exerciţiile multinaţionale, care, an de an, cresc în amploare şi devin tot mai complexe, la care au participat nave de luptă ale României alături de forţele aliate şi cele partenere, au contribuit la creşterea nivelului de integrare a Forţelor Navale Române în structurile NATO.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*