Ultimele stiri

Zona Fabric, luată la puricat. Stoia: Un ghetou e aproape lux pe lângă ce avem aici [FOTO]

Situația jalnică în care arată clădirile din zona Fabric este, în sfârșit, în vizorul Primăriei. Municipalitatea vrea să ia măsuri pentru refacerea unitară a zonei, și promite că imobile aflate în proprietatea statului vor fi cât de curând renovate. Astfel, pe mai multe străzi din zona Pieței Traian spre Dorobanților și Ștefan cel Mare au fost găsite mai multe probleme.

Fațade care stau să pice, acoperișuri aproape de prăbușire, fire de curent puse la pământ, pureci și o mizerie de nedescris. Sunt doar câteva dintre problemele pe care Primăria le-a semnalat în urma unui control în această zonă.

“Mai multe clădiri care sunt în proprietatea noastră arată jalnic. Eu am locuit în Fabric, dar nu mi-am imaginat că s-a degradat așa”, spune viceprimarul Traian Stoia.

Probleme la imobilele aflate în proprietatea Primăriei au fost depistate pe străzi precum Titel Petrescu, strada Bicaz,dacilor, Anton Pann sau Constantin Negruzzi. O problemă cu totul și cu totul specială a fost descoperită pe strada Ecaterina Teodoroiu, la un imobil care reprezintă un adevărat focar de infecție. În afară de faptul că exteriorul locuinței arată jalnic, fațada stând aproape de prăbușire și neexistând măcar o poartă, interiorul este parcă desprins din filmele de groază. Există un sigur WC comun, aflat în curte, pentru patru apartamente. În plus, clădirea nu este racordată la rețeaua de apă sau la cea de curent, existând doar niște improvizații făcute de cei ce locuiesc acolo, care sunt totuși chiriașii Primăriei.

„Există un proiect de racordare la rețeaua de canalizare a orașului, și cele patru apartamente vor fi dotate cu toalete. Actele s-au făcut. Mai trebuie banii. La viitoarea rectificare vom cere bani pentru chestiile astea. Uitați-vă în ce mizerie trăiesc acești oameni. Trebuie revizuită rețeaua electrică, făcute tencuieli, zugrăveli, de către Primărie, căci cei ce locuiesc acolo sunt chiriașii noștri”, a conchis Stoia.

1 (14) 1 (20) 1 (21) 1 (23)ap2 nelocuit neclar prop 1 (25) 1 (31)ap 5 1 (35)ap 5 1 (36)ap 5 1 (39)de facut baie 1 plus 3 1 (74) 1 (79) 1 (131) 1 (134) 1 (137)

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*