Ultimele stiri

#performanta

Universitatea de Vest din Timișoara susține poziția președintelui Klaus Iohannis de sprijinire a sportului școlar

13 martie 2015 // Niciun comentariu

universitatea de vest
Rectorul Universității de Vest din Timișoara, salută poziția președintelului României, Klaus Iohannis, de sprijinire a sportului școlar, și asta pentru că „este nevoie ca decidenții administrativi și politici să își reconsidere poziția latentă față de sportul școlar”, spune Marilen Pirtea.. “În formarea mea, sportul este încetățenit ca principiu de viață. Cu ambii părinți profesori de specialitate, am avut șansă să descopăr [detalii...]

Irina-Camelia Begu merge în optimile de finală ale Australian Open

23 ianuarie 2015 // Niciun comentariu

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, locul 42 WTA, a învins-o, vineri, cu scorul de 6-4, 6-4, pe pe Carina Witthoft (Germania), locul 104 WTA, şi s-a calificat în optimile de finală ale Australian Open, cea mai bună performanţă din cariera româncei. Begu, care până în acest an nu a depăşit niciodată turul doi al unui Grand Slam, a avut nevoie de aproape o oră şi jumătate pentru a trece de germana în vârstă de 19 ani. Sportiva română de 24 de [detalii...]

Managerii români, interesaţi de salarii, strategii şi performanţă, nu şi de inovaţie sau succesiune

28 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

antreprenori
Majoritatea managerilor din România pun accent pe strategie şi performanţă şi îi preocupă nivelul remuneraţiilor, cât şi criza financiară globală, dar subiecte precum promovarea talentelor, succesiunea la conducerea companiei şi inovaţia nu prezintă interes, potrivit Deloitte. Remunerarea executivilor (21%), pe de o parte, şi criza financiară globală alături de anti-corupţie şi anti-fraudă (16%), pe de altă parte, sunt pe primele locuri în [detalii...]