Ultimele stiri

Săptămâna 12.01 – 18.01 la teatru

spectacol de teatru

Teatrul Naţional din Timişoara prezintă 4 piese fabuloase în această săptămână. „Te uită cum ninge Decembre” , „Eminul meu iubit”, „Viaţa e vis” şi „Înainte de pensionare” fac parte din repertoriul acestei săptămâni.

Te uită cum ninge Decembre”, prezintă lumea lui George Bacovia, o lume fragilă, sensibilă, dar, în egală măsură, plină de viață, suculentă, ne este mult mai aproape decât ar părea. Istoria așa-zis minoră – cea a  tristeților, a bucuriilor, a melancoliilor noastre – traversează timpul și ne face contemporani cu trecutul, ca și cu viitorul. George Bacovia și Agatha Grigorescu Bacovia ne traversează cotidianul și ne iau cu ei în plimbarea lor printre emoții. Aceast spectacol va avea los în data de 13 ianuarie de la ora 19:00 şi este un concept de Valentin Ivanciuc.

Eminul meu iubit”, este un spectacol a cărei regie artistică este făcută de Sabin Popescu şi va avea loc în data de 15.0, ora 19:00.

Viaţa e vis” îl prezintă regele Basilio care visează. Iar visul-prevestire îi arată că fiul său, Segismundo, va fi un monstru, un paricid, un uzurpator. Moartea reginei la nașterea copilului îi întărește convingerea și, ca să preîntâmpine dezastrul, îl izolează de lume. Băiatul crește singur, ca un animal turbat, plin de ură și resentimente. Păzit și, în același timp, educat de Clotaldo, singura figură umană pe care o cunoaște, lipsit de orice repere sociale și emoționale, Segismundo devine, într-adevăr, monstrul pe care îl visase tatăl său cu mulți ani în urmă. Dar regele Basilio începe să se îndoiască, să-și pună întrebări. Savant nebun, face un experiment: îl aduce pe fiul său la palat, sub efectul unui narcotic, iar când se trezește pretinde că totul a fost un vis, că nimic din ce-a trăit până acum n-a fost adevărat. Dezlănțuit, Segismundo face doar ceea ce știe: urăște, ucide. Regele îl trimite din nou în viața lui de dinainte, unde Clotaldo îl convinge, încă o dată, că totul a fost un vis. Dar poporul a aflat de existența lui și își vrea prințul, se răscoală, înfrânge armata lui Basilio și-l urcă pe tron. Înțelelpțit de visele vieții lui, Segismundo pune în balanță destinul și liberul arbitru, și, câtă vreme totul este o iluzie, decide că vrea ca în acest vis să fie un rege bun, un om generos.
Viața e vis (1635) este una dintre marile povești ale lumii, o metaforă despre perpetua iluzie care este viața, această reprezentaţie va avea loc în data de 16.01, de la ora 19:00.

Înainte de pensionare” este povestea unui fost torționar, azi judecător respectat, și a surorilor lui. Realistă și metaforică, poetică și dură, istoria fraților Höller, uniți prin secrete, prin ură, și prin negocieri maladive ale raporturilor de forță, reprezintă o ilustrare perfectă a totalitarismului concentrat în interiorul familiei. Nostalgic după trecut, Rudolf Höller sărbătorește în fiecare an, în secret, ziua de naștere a mentorului său din perioada regimului totalitar. Este asistat ca de fiecare dată, de surorile lui, una adorându-l până la incest, cealaltă urându-l cu o patimă egală, captivi într-o relație sufocantă. Judecătorul Höller și sora lui luptă pentru a explica, pentru a justifica, pentru a înfrumuseța imaginea odioasă pe care tăcerea acuzatoare a mezinei, singura sa formă de rezistență, le-o pune în față. Spectacolul va avea loc în data de 17.01 şi 18.01 de la ora 19:00.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*