Ultimele stiri

Pericol public! Abia se ținea pe picioare, dar s-a urcat la volan

Polițiștii nici nu s-au așteptat la așa ceva când au oprit un bărbat de aproape 6o de ani în trafic! Era doar ora 10.30, dar șoferul abia se putea tine pe picioare de la cât băuse.  În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Vineri dimineață, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Timiş dinTimișoara. Întrucât şoferul, un bărbat de 59 de ani, din Timişoara, emana vapori de alcool, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1.29 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Șoferul s-a alesc cu dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge “.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*