Ultimele stiri

Trei studenți timișoreni valoroși vor avea șansa să lucreze în cadrul unei importante companii

feaa

Trei studenți aflați în ani terminali la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității de Vest din Timișoara, care au obținut rezultate excepționale, vor avea șansa de a lucra în cadrul PwC România, prin echipa sa de servicii integrate pentru antreprenori şi centrul de training The Academy at PwC.
Cei trei studenți norocoși vor absolvi secția de Finanțe Bănci și Contabilitate și Informatică de Gestiune. Candidaţii au fost selectaţi în parteneriat cu profesorii dintre studenţii cu cele mai bune rezultate academice şi vor fi anunţaţi în cadrul ceremoniei de absolvire desfăşurate în Aula Magna a Universităţii de Vest din Timişoara.

Aflat deja la a patra ediţie, programul „JumpStart to Trusted Business Advisor” se adresează absolvenţilor facultăţilor cu profil economic şi de afaceri din principalele universităţi din ţară. Programul se desfăşoară în parteneriat cu universităţile, oferind absolvenţilor cu cele mai bune rezultate oportunitatea de a lucra într-unul din birourile PwC din România şi de a beneficia de instruire şi îndrumare pentru dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor necesare unui consultant.

„Inventivitatea, adaptabilitatea şi dinamismul studenţilor români reprezintă un potenţial extraordinar de care ţara noastră are nevoie pentru a-şi consolida dezvoltarea economică. PwC este onorată să sprijine câţiva studenţi şi masteranzi cu performanţe academice deosebite să-şi poată dezvolta acest potenţial prin participarea în cadrul programului Jump Start to Trusted Business Advisor. Dorinţa noastră este de a insufla acestor tineri valorile excelenţei profesionale şi a dedicării faţă de clienţi şi nevoile lor, valori care stau la baza culturii organizaţionale a PwC”, a declarat Alexandru Medelean, liderul echipei de servicii integrate pentru antreprenori din cadrul PwC România şi fondatorul acestui program.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*