Ultimele stiri

Urmărire ca-n filme pe autostrada Timișoara-Arad! Un timișorean ce fura motorină a fost împușcat în picior

arma

Situație parcă desprinsă din filmele de acțiune pe autostrada Timișoara-Arad! Trei timișoreni au fost prinși în flagrant în timp ce furau combustibil din rezervorul unui autocamion parcat, și pentru că au ignorat  semnalul verbal al polițiștilor, aceștia au fost nevoiți să apeleze la focuri de avertisment.

Cei trei au ignorat și focurile de avertisment, moment în care polițiștii au tras mai multe focuri de armă. În urma rafalei, unul dintre cei trei hoți a fost rănit ușor la un picior, fiind transportat ulterior la Spitalul Județean Arad.

„În noaptea de 20 spre 21 august 2014, în jurul orelor 02.30, în zona parcării de pe autostrada A1 la km 530, pe sensul de mers Arad – Timișoara, au fost surprinse în flagrant trei persoane care sustrăgeau aproximativ 200 de litri de motorină, din rezervorul unui autotren aflat în parcare. Deoarece la somarea verbală a poliţiştilor, cei trei au încercat să fugă şi chiar să oprească acțiunea polițiștilor, s-a executat foc de avertisment în plan vertical cu armamentul din dotare. Întrucât aceştia au încercat să fugă cu un autoturism, poliţiştii au executat mai multe focuri de armă, unul din cei trei fiind rănit superficial la picior”, au declarat reprezentanții IPJ Arad.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*