Ultimele stiri

Tânăr de 18 ani prins cu pistolul la el deși nu avea permis port armă

pistol

La vârsta la care alții nu își doresc decât să-și ia permisul de conducere, un tânăr de 18 ani din localitatea Variaș visa la permis port armă. Din păcate pentru el dorința i-a rămas la stadiul de vis, căci n-a mai avut răbdare și și-a luat pistol, iar oamenii legii l-au prins cu 61 de cartușe asupra sa. Acum în loc de permis port armă, tânărul se va alege cu dosar penal.

Arma a fost găsită în urma unui control la domiciliul tânărului. Polițiștii aveau informații că el ar deține un pistol și zeci de cartușe și au descins în casa băiatului.

„În fapt, la data de 03 septembrie , poliţiştii s-au deplasat la domiciliul tânărului, unde au constatat că acesta deţine fără drept un pistol cu proiectile de cauciuc şi 61 de cartuşe aferente. Pistolul a fost ridicat de poliţişti pentru continuarea cercetărilor”, povestesc polițiștii timișeni.

Tânărul de 18 ani s-a ales acum cu dosar penal pentru deținere sau port fără drept de armă neletală din categoria celor supuse autorizării.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*