Ultimele stiri

Șansele ca Michelangelo să se deschidă anul acesta s-au năruit! Se așteaptă vreme caldă…în plină iarnă

Michelangelo

Timișorenii își pot lua adio de la a circula prin subpasajul Michelangelo anul acesta. Vremea rea a năruit toate șansele ca întreaga intersecție să fie dată în folosință până de Crăciun, așa cum era promisiunea inițială.

Pentru că afară a plouat, iar temperaturile au devenit negative lucrările la subpasajul Michelangelo au bătut pasul pe loc deși ar mai fi fost foarte puțin de lucru. Astfel, primarul Nicolae Robu a anunțat că șansele ca timișorenii să circule prin subpasaj de Crăciun sunt nule.

“Șansele să putem deschide circulația prin partea subterană s-au năruit. Acel beton, reprezentând fundația, nu a putut ajunge suficient de uscat pentru ase putea realiza pe el hidroizolația. De lucru mai este foarte, foarte puțin, numai că noi trebuie să respectăm cerințele tehnologice și prin urmare o să mai așteptă”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Edilul spune că muncitorii de la Michelangelo ar mai avea nevoie doar de o săptămână de vreme caldă pentru ca lucrările să fie finalizate. Astfel, pentru un termen optimist de inaugurare al pasajului , singurul lucru care le mai rămâne de făcut muncitorilor este să aștepte vreme caldă, în miez de iarnă…

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*