REŢETA ZILEI: Prăjitură cu cremă de brânză
Ingrediente:
6 ouă
150 g zahăr
50 ml ulei
100 g făină
1/2 pachet praf de copt
50 g cacao
Pentru umplutură:
250 g unt
200 g zahăr
750 g brânză dulce
1 esenţă de portocale
Pentru glazură:
125 g unt
100 g zahăr
20 g cacao
1 lingură amidon
Mod de preparare:
Baţi albuşurile spumă cu zahărul, apoi pui treptat gălbenuşurile amestecate bine cu uleiul. Încorporezi uşor făina amestecată cu praful de copt şi cacaua. Torni aluatul într-o tavă unsă şi tapetată şi o introduci la cuptor, la foc mic, pentru 40 de minute.Baţi untul topit cu zahărul, adaugi brânza scursă bine, esenţa de portocale şi dai la frigider pentru aproximativ o jumătate de oră ca să se întărească puţin. Pentru glazură, încălzeşti untul într-o cratiţă, adaugi zahărul, cacaua, amidonul şi amesteci până când se îngroaşă puţin.
Întinzi crema de brânză peste blat, torni glazura de ciocolată, netezeşti bine şi dai la rece cel puţin o oră înainte să fie servită, scrie Click.
Am facut prajitura cu crema de brinza este delicioasa , multumesc pt reteta