Cum se scurg milioanele de euro, din bani publici, în timpul campaniei electorale

Trei anchete penale, având ca titulari un fost ministru (Gabriel Sandu, ex-PDL), un judecător la Curtea Constituţională (Toni Greblă, fost senator PSD) şi un deputat (Iulian Iancu, PSD) descriu, în linii mari, aceeaşi schemă. Aflat în campanie electorală, politicianul primeşte de la afişe „la negru” la transport pentru militanţi nefacturat la partid şi la „comisioane” ilegale din marile contracte cu statul. Ajuns la putere, îi numeşte în funcţii din subordinea sa, nu pe criterii profesionale, ci politice, pe cei faţă de care are astfel de datorii, propagând modelul în judeţe, până în comune. Altora, mici sau mari oameni de afaceri, le facilitează autorizaţii preferenţiale, în detrimentul concurenţei, sau contracte cu statul.

„Beneficiile” merg de la câteva zeci până la câteva milioane de euro recuperaţi din bugetele locale sau naţionale. Banii de campanie circulă, în acest timp, pe trasee invizibile, Autoritatea Electorală Permanentă, subdimensionată, având, potrivit legii la zi, dreptul să urmărească în campanie doar registrele contabile din luna premergătoare alegerilor, iar în acestea să verifice doar provenienţa veniturilor, nu şi urma cheltuielilor. Contractele încheiate în numele partidului între companii private sau de stat care nu apar, în final ca sponsori, ca şi comisioanele ilegale ale contractelor cu statul au fost, în ultimii 25 de ani, subiectul a 9 dosare penale, două instrumentate în prezent în legătură cu campania PDL pentru alegerile prezidenţiale din 2009 şi cu cea a PSD pentru parlamentarele din 2012.

Înainte ca finanţarea partidelor să fie miercuri subiect al consultărilor de la Palatul Cotroceni, Gândul reconstituie astăzi situaţiile concrete de „scurgere” a banilor electorali, datorită fisurilor legii, pe care le-a demonstrat pe parcursul campaniei prezidenţiale.

Cinci căi netransparente prin care se evaporă banii

1. Lansările candidaţilor. Făcute cu câteva săptămâni înainte de prima zi oficială din campania electorală, cheltuielile de lansare nu există în rapoartele financiare oficiale ale partidelor. Legea obligă candidaţii să declare doar ce au primit şi au cheltuit în campanie, strict cu 30 de zile înainte de data alegerilor.

O adevărată festivitate omagială în cazul lui Victor Ponta, un miting de proporţiiîn cel al lui Klaus Iohannis şi un marş cu 5000 de participanţi, aşa cum a arătat „Operaţiunea poşeta şi ghiozdanul” a Elenei Udrea au pus în circuit, într-un calcul rezumat al costurile vizibile de chirie, de amenajare a scenei, de promovare cu tricouri, bannere şi pliante electorale, de la 50.000 de euro la 200.000 de euro fiecare. Alte câteva zeci de mii (în jur de 20.000 de euro în cazul partidelor mari) au fost „diurna” şi pachetele împărţite în loc de masă, costurile de transport, suportate de fiecare filială, rămânând şi azi necunoscute. Un indiciu oferă DNA, în cazul „Iancu”: pentru doar 125 dintre militanţii pe care îi adusese cu doi ani înainte, tot la Arena Naţională, pentru lansarea candidaţilor USL la alegerile parlamentare, deputatul angajase o firmă de transport din Oneşti care a facturat, pentru drumul dus-întors, 10.000 de lei. S.C. TRANSMOLDOVA S.R.L. nu a emis însă factura pentru PSD, ci pe numele unei alte companii, S.C. ENERGOMONTAJ IEA – SUCURSALA BUCUREŞTI S.A., care avea contracte cu statul prin Transelectrica, la care Iancu are fir direct, prin directorul general numit politic. La mitingul PSD au aprticipat, în 2012, ca şi în 2014, 70.000 de oameni, aduşi cu autobuze din toată ţara.

Nici ENERGOMONTAJ IEA, nici TRANSELECTRICA nu apar în 2012, printre sponsorii publicaţi de PSD, în mod transparent, în Monitorul Oficial.

Criticată de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO) care a analizat legislaţia legată de finanţarea partidelor în România, ideea existenţei acestor „terţi”, fie companii private, fie ONG-uri asociate netransparent partidelor care le preiau cheltuielile fără să le apară în lista sponsorilor, a încercat să fei corectată în 2012 de Autoritatea Electorală Permanentă printr-un proiect de lege blocat însă prin decizie politică. Proiectul s-a aflat în dezbatere publică pe site-ul AEP şi a fost apoi înaintat Guvernului, fără însă să se ia o decizia de a fi transmis Parlamentului pentru dezbatere şi vot.

2. Strângerea de semnături. Ca şi lansarea candidaţilor, strângerea celor 200.000 de semnături sau mai mult, cu costuri importante, ocoleşte registrele financiare ale partidelor întrucât are loc cu câteva luni înaintea campaniei electorale. Rezultatul: o cheltuială de 2 lei pe semnătură, de 50.000 de euro la fiecare 100.000 de semnături, aşa cum calculează un fost candidat în alegeri, trece pe lângă orice bilanţ financiar de campanie. Mare parte din decont îl face însă statul, printr-o metodă patentată de partidele mari pe care un insider de campanie a descris-o detaliat, pentru Gândul: „Celor implicaţi în strângerea de semnături li se promite, de regulă, că vor fi puşi în secţii în ziua votului. Legal, partidul poate să aibă un singur om pe secţie, dar un partid mare cumpără şi locurile alocate unui partid mic”. În indemnizaţiile celor 130.000 de membri politici ai secţiilor de votare se varsă 10 milioane de euro la alegerile prezidenţiale din acest an. Sunt câte 2 euro din partea fiecărui salariat din România.

Numai la alegerile prezidenţiale, cei 14 candidaţi au răsturnat în faţa scărilor Sălii Palatului, la sediul BEC, 7.021.660 de semnături, echivalentul a peste 3,5 milioane de euro. Klaus Iohannis – 2.210.000. Victor Ponta – 2.195.357. Elena Udrea – 381.902. Teodor Meleşcanu – 364.840. Monica Macovei – 328.745. Călin Popescu Tăriceanu – 279.160. Kelemen Hunor – 265.670. William Brînză – 253.858, Gheorghe Funar – 239.606. Dan Diaconescu – 237.230, Constantin Rotaru – 235.268. Corneliu Vadim Tudor – 226.815. Szilagyi Zsolt – 217.369. Mircea Amariţei – 215.840.

3. Consultanţii şi sondajele. În aceeaşi categorie a cheltuielilor extra-campanie intră, în accepţiunea partidelor, şi cheltuielile pe care le fac cu strategii electorali ori cu sondajele pe care şi le comandă constant cu multe luni înaintea scrutinelor decisive. Contractaţi şi cu un an înaintea alegerilor, consultanţii de campanie sunt rareori plătiţi în mod oficial de partid, iar cheltuielile de consultanţă sunt declarate doar parţial, în luna electorală.

În 2014, social-democraţii au încheiat pentru campania prezidenţială a lui Victor Ponta un contract-cadru cu firma „270 Strategies” a consultantului american Mitch Stewart. În contract nu apare o sumă fixă de plată, dar suma finală poate ajunge până la ”şapte cifre” în funcţie de serviciile facturate pe parcurs, au declarat pentru Gândul surse din conducerea PSD. Potrivit unor surse politice, prin intermediul lui Sebastian Ghiţă, Victor Ponta a primit însă în campanie şi sfaturi de la Tal Silberstein, cel care i-a consiliat în trecut pe Adrian Năstase (în 2004) şi pe Traian Băsescu (în 2009), fără a avea contract direct cu acesta. Tariful lui Silberstein în 2009 a fost de 4500.000 de euro.

Totodată, PSD-iştii au plătit în ultimii ani lunar, pentru mesajele zilnice oferite de consultanţi staff-ului partidului, câte 2000 de euro către firma Politic Blueprint a soţilor Dan şi Dana Sultănescu, dincolo de costurile pentru sondajele de opinie efectuate de CCSI, parte a Fundaţiei Multimedia pentru democraţie locală, o ONG condusă de Dan Sultănescu şi înfiinţată de al doilea strateg de imagine al lui Victor Ponta, Bogdan Teodorescu.

Klaus Iohannis, de cealaltă parte, a lucrat cu Felix Tătaru (GMP), nici în acest caz neexistând un contract între PDL şi GMP Advertising. Liberalii şi-au făcut sondajele cu CCSCC, o casă de sondare a opiniei publice din Cluj-Napoca contractată prin intermediul lui Dan Mihalache, şi prin CSOP, institutul cu care PDL lucrează constant.

4. Tiparniţele de partid, conectate la contracte cu statul. Pentru milioanele de afişe, de flyere, de broşuri, de tricouri imprimate şi de pliante, partidele au apelat fie la mari furnizori tradiţionali, fie la mici tiparniţe din ţară. Ammo Print, tipografia care a pus numele lui Adrian Năstase şi în 2004, într-un lot de tipărituri după „Trofeul Calităţii”, a fost furnizorul PSD şi al PLR, partidul din spatele lui Călin Popescu Tăriceanu; la ACL, a venit cu afişele Costică Canacheu, deputat PDL şi proprietar la Nei Co Grup, tipografie conectată în trecut la contracte cu statul.

Grosul materialelor de campanie, de la bannere la mesh-uri cât faţada unui bloc, s-a făcut însă în judeţe, pe cheltuiala unor sponsori locali care le comandă, în multe cazuri, ocolind partidul în al cărui folos sunt făcute. O reţetă uzuală prin care costurile reale de campanie sunt ascunse o reprezintă facturile subdimensionate. „Eu comand şi primesc 10.000 de tricouri, dar pe factură pun 1000. Restul le trec pe caiet şi când vine vremea mă plătesc într-un fel sau în altul”, a explicat pentru Gândul un lider de filială cum ajung registrele oficiale să fie complet diferite de realitatea de campanie. În final, rapoartele sunt analizate de Autoritatea Electorală permanentă însă încălcarea legii, şi dacă se depistează, organizaţia de partid este sancţionată simbolic: cu o amendă între 5.000 şi 25.000 de lei.

Cazul „Greblă”, instrumentat în prezent de DNA cu ramificaţii în finanţarea campaniei electorale a PSD pentru alegerile parlamentare din 2012 este unul dintre exemplele la vedere despre un lot de 20.000 de afişe electorale netrecute prin niciun registru financiar de partid care s-au transformat ulterior în monedă pentru cumpărare de trafic de influenţă. Nici Ion Bîrcină, nici firmele sale nu apar, în 2012, printre sponsorii publicaţi de PSD, în mod transparent, în Monitorul Oficial.

Preluat de pe Gândul.info