Ultimele stiri

Hărțile de inundații ale României. Un milion de oameni pot fi afectați de apele revărsate

inindații

Un milion de oameni locuiesc în zone care pot fi afectate de inundaţii. Este concluzia unui studiu realizat de hidrologi. Specialiştii au studiat toate cele 11 bazine hidrografice din România, au scanat peste 30.000 kilometri de cursuri de apă şi au identificat punctele periculoase.

În țară sunt aproximativ 700 de zone unde inundațiile pot face ravagii atunci când vorbim de creșteri importante ale debitelor pe principalele râuri.

Fostul ministrul delegat pentru ape, pământ și piscicultură, Lucia Varga, a declarat că în prezent se lucrează la construcția a 300 de diguri de protecție, numai că ritmul acestor lucrări este foarte lent. Anul trecut au fost terminate 35 de astfel de proiecte.

Și elaborarea hărților de hazard a fost una înceată, mai precis, lucrările au fost demarate în anul 2006, sistate apoi din lipsa banilor și reluate în urmă cu doi ani, după ce a fost accesat un proiect cu fonduri europene.

În total, costurile s-au ridicat la 40 de milioane de euro.

Pe baza acestor hărți de hazard și pe baza hărțilro de risc, Administrația Națională Apele Române trebuie să întocmească până în anul 2016 un plan de management în ceea ce privește riscul de inundații pe principalele râuri din țară.

Sursa: Digi24

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*