Ultimele stiri

Medicii de familie îi vaccinează pe sinistraţii din Gătaia

vaccin

DSP Timiş informează că, în urma analizării probelor luate din reţelele de apă ce alimentează localităţile Denta, Roviniţa Mare şi Gătaia (reţeaua centrală de alimentare publică) rezultatele indică normalitatea parametrilor monitorizaţi. Concluzia: apa este potabilă şi poate fi consumată de către populaţie.

O primă raportare a medicilor de familie din zonele mai sus amintite, care au început vaccinarea DT imediat după retragerea apelor din zonele inundate, arată că au fost vaccinate , până astăzi, 151 de persoane, respectiv 150 de persoane din Gătaia şi o persoană din Roviniţa Mare.

Conform  necesarului cerut de către medicii de familie din zonele afectate de inundaţii,  DSP Timis a trimis  250 de doze vaccin diftero-tetanic.

DSP Timiş supraveghează epidemiologic întreaga zonă afectată de inundaţii, pentru prevenirea apariţiei bolilor infecţioase cu cale de transmitere digestivă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*