Ultimele stiri

Operațiunea „căruța pe drumurile publice” trece la nivelul 2! Polițiștii locali au ridicat primul vehicul cu tracțiune animală

caruta

Nu mai sunt doar amenințări! Polițiștii locali au trecut la fapte și în cursul zilei de luni au ridicat prima căruță care circula ilegal pe drumurile publice. Aceasta aparține unu tânăr din Moșnița Nouă, care a fost prins în repetate rânduri de oamenii legii cu vehiculul cu tracțiune animală pe drumurile din Timișoara.

Polițiștii locali au continuat verificările privind circulația vehiculelor  cu tracțiune animală pe raza municipiului Timișoara. Dacă până acum, în ultimele zece zile au fost aplicate un număr de 20 de sancțiuni contravenționale, de ieri s-a trecut la ridicarea căruțelor deoarece posesorii acestora au continuat să încalce legislația și să circule prin oraș fără a deține aviz din partea Comisiei de Circulație din cadrul Primăriei, punând în pericol traficul autovehiculelor și pietonilor ori transportând deșeuri pentru a le abandona.

„În cursul după-amiezii de ieri, polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au depistat și sancționat pe I. Sergiu, de 21 de ani, din Moșnița Nouă, care circula  cu căruța pe Bdul Sudului din cartierul Soarelui. Celui în cauză,  pe lângă sancțiunea de 300 de lei, conform HCL 251/2002, i-a fost ridicată și căruța cu sprijinul SC Drumuri Municipale Timișoara. Acțiunile vor continua și în perioada următoare până la conștientizarea celor ce folosesc căruțele că trebuie să respecte legislația”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*