Ultimele stiri

Personajele din desenele animate difuzate de Cartoon Network vin în mijlocul copiilor din Timișoara

Prichindeii din Timișoara vor avea parte de o surpriză, la Iulius Mall, în acest sfârșit de săptămână. Postul de televiziune Cartoon Network aduce personajele din desenele animate în mijlocul copiilor. Întâlnirea cu cele mai îndrăgite personaje din desene are loc de la ora 14.00 la 18.00, duminică.

Micuții vor putea face cunoştinţă cu Gumball sau Darwin, cei doi prieteni din serialul animat “Uimitoarea lume a lui Gumball”, dar şi cu protagoniştii serialului “Să-nceapă aventura”, Finn şi Jake, care se află pentru prima dată în țara noastră.

“Fiecare întâlnire cu copiii ne reaminteşte că lumea desenelor animate, în care totul este posibil şi umorul se naşte din cele mai neobişnuite situaţii, rămâne la fel de fascinantă pentru cei mici, indiferent de viteza cu care se modifică lumea în jurul nostru. Pornind de la prietenia dintre personaje precum Gumball şi Darwin, Finn şi Jake, Sughiţ şi Ştirbul (Dragonii: apărătorii insulei) şi chiar Bugs Bunny şi Daffy Duck (The Looney Tunes Show), Cartoon Network le pregăteşte copiilor o aventură unică în lumea prieteniei, plină jocuri şi activităţi amuzante”, spune Andreea Spasova, Marketing şi PR Manager Turner Broadcasting pentru România, Rusia, Bulgaria şi ţările balcanice.

La aceste acțiuni va exista şi un spaţiu dedicat strângerii de jucării pentru micuții defavorizaţi, ca urmare a răspunsului fanilor la campania umanitară desfăşurată pe site-ul CartoonNetwork.ro la sfârșitul anului trecut. Lansată sub sloganul “Bucuria de a dărui este la fel de mare ca bucuria de a primi”, campania a atras în număr mare copiii, care au jucat aproape 14.000 de jocuri şi au obţinut puncte, transformate de Cartoon Network şi sponsorii campaniei în 3.000 de cadouri pentru copiii defavorizaţi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*