Ultimele stiri

Vremea pune iar probleme în continuarea lucrărilor de la Michelangelo

A venit ploaia și a dat peste cap lucrările de la Michelangelo. Deși cât vremea a fost bună și s-a lucrat zi și noapte, iată că acum muncitorii mai pot face doar lucrări adiacente. Totuși, vestea bună este că betonarea tuturor tronsoanelor a fost finalizată, urmând doar să se mai facă lucrări de hidroizolare și asfaltarea propriu zisă.

„S-a terminat betonarea și a ultimului tronson de fundație de la Michelangelo, din păcate a venit ploaia. Mai trebuie făcute niște lucrări la hidroizolație, iar apoi se trece la asfaltare. (…)Acum se lucrează la pereții verticali și se mai fac diferite operații de ermetizare”, a explicat primarul Nicolae Robu.

În ceea ce privește termenul de dare în folosință a intersecției, edilul spune că speră să se păstreze intervalul 20-23 decembrie.

„Sper ca vremea să ne lase să oferim timișorenilor de Crăciun intersecția Michelangelo”, a conchis edilul.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*