Ultimele stiri

Un inspector școlar general adjunct a fost reținut la Arad de procurori

Unul dintre inspectorii generali adjuncți din cadrul Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Arad, Marian Spânu, a fost reținut luni pentru 24 de ore de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Alături de acesta au mai fost audiate până târziu în noaptea de duminică spre luni două femei, una dintre ele inspector școlar responsabil cu dezvoltarea resurselor umane, iar cealaltă profesoară la un liceu arădean, precizează AGERPRES.

Potrivit primelor informații, cei trei sunt acuzați de luare de mită pentru a-i ajuta pe unii dintre elevi să promoveze examenul de bacalaureat din acest an.

Potrivit surselor, în locuința unde inspectorul școlar adjunct Marian Spânu ținea meditații particulare ar fi fost găsiți circa zece de mii de euro, precum și liste cu numele elevilor care urmau să fie „ajutați” să treacă bacalaureatul.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*