Furtuna a făcut ravagii la Timișoara! Copaci căzuți, străzi inundate și trafic îngreunat
ISU Banat este în alertă! Furtuna care s-a abătut asupra Timișoarei, luni după-amiază, a făcut ravagii! Mai mulți copaci s-au prăbușit pe carosabil, zeci de străzi au fost inundate, iar traficul s-a desfășurat în condiții greu de imaginat.
Din momentul în care vijelia s-a pornit la Timișoara, pompierii au fost solicitați de cinci ori pentru a degaja copaci căzuți. Pagube s-au înregistrat doar pe strada Mircea cel Bătrân, unde un copac a căzut peste o mașină.
Nici celelalte localități din Timiș nu au scăpat de furia ploii. Astfel că, pompierii de la ISU Banat au fost solicitați pentru a îndepărta copaci doborâți în localitățile Sinersig și Sacoșul Turcesc, dar și în Lugoj.
Avertizările de fenomene meteo periculoase continuă în județul Timiș.
Vom reveni cu informații!
Scrie un comentariu