Ultimele stiri

Medalion de viţel cu legume

medalion de vitel cu legume

Ingrediente:

750 g carne de viţel (muşchi)
4 cepe
4-5 morcovi
4 tije de ţelină
4 cartofi roz
3 linguri ulei
2 căţei de usturoi
3-4 cuişoare
sare
piper

Pentru garnitură:

½ varză acră

Mod de preparare:

Tai carnea felii de 3 cm grosime. Cureţi şi tai lamele subţiri căţeii de usturoi. Tai cepele în sferturi.Încălzeşti uleiul într-o cratiţă şi pui cepele să se călească puţin. Le scoţi cu o spumieră şi le pui deoparte. În uleiul încins pui carnea, usturoiul şi condimentele. Adaugi apă până se acoperă carnea şi laşi totul să fiarbă la foc mare până ce dă în clocot. Acoperi cu un capac, micşorezi flacăra şi laşi să fiarbă aproximativ 1 oră şi 30 de minute, adăugând apă dacă este nevoie.

Între timp, cureţi morcovii şi îi tai în patru, pe lungime, cureţi cartofii şi îi tai în patru pe lung, speli tijele de ţelină, le tai bucăţi potrivite şi fierbi legumele în apă clocotită cu sare şi câteva boabe de piper timp de 15 minute. Scoţi legumele şi le scurgi bine.Pui legumele în cratiţa în care a fiert carnea, pui câte o bucăţică de unt pe fiecare medalion şi dai la cuptor pentru 15 minute.Pui pe fiecare farfurie câte un medalion, aranjezi câteva legume alături şi serveşti împreună cu salată de varză uşor acrită presărată cu piper sau boia, după gust. Şi gata cel mai bun medalion de viţel cu legume, scrie Click.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*