Ultimele stiri

clinica de chirurgie vasculara

Mai puține infecții la Spitalul Județean Timișoara, în saloanele renovate

4 mai 2014 // Niciun comentariu

clinica de chirurgie vasculara
Mihai Ionac, șeful Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean Timișoara, a reușit să reducă numărul infecțiilor intraspitalicești în clinica pe care o conduce, după ce a renovat mai mult de jumătate din saloane. Înainte ca aceste saloane să fie renovate, în care sunt internați pacienți care au fost supuși unor intervenții chirurgicale, bolnavii erau cazați în spații învechite, care nu au mai fost reabilitate de ani întregi, [detalii...]

Sprijin din partea Mitropoliei Banatului pentru renovarea unui salon de la Spitalul Județean Timișoara. Câți bani a donat

29 aprilie 2014 // Niciun comentariu

clinica de chirurgie vasculara
Reprezentanții Mitropoliei Banatului au fost impresionați de suferințele prin care sunt nevoiți să treacă bolnavii cu probleme vasculare grave, care sunt operați la Timișoara în încercarea medicilor de a le salva picioarele de la amputare. În acest sens, preoții au donat 10.000 de euro pentru renovarea unuia din cele zece saloane ale singurei secții de Chirurgie Vasculară din vestul țării. Astăzi, la finalizarea lucrărilor, Paisie Lugojanul, episcopul [detalii...]

Situație INCREDIBILĂ la Spitalul Județean Timișoara! Medicii fac pe infirmierele din cauza lipsei de personal

7 aprilie 2014 // Niciun comentariu

spitalul judetean timisoara
Criza acută de personal în sistemul sanitar! La Clinicia de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean Timiș a mai rămas o singură infirmieră pe un schimb, care trebuie să aibă grijă de 27 de pacienți. Oricât de mult ar încerca, angajatelor le este imposibil să ofere servicii adecvate tuturor pacienților, mai ales că mare parte dintre bolnavi au fost supuși unei intervenții chirurgicale și timp de câteva zile de abia pot să se ridice din [detalii...]

Bani de la Consiliul Județean Timiș pentru renovarea singurei clinici de Chirurgie Vasculară din vestul țării. De ce sunt medicii supărați pe primarul Robu

3 aprilie 2014 // Niciun comentariu

clinica de chirurgie vasculara
Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, a promis în toamna anului trecut că va dona bani pentru renovarea Clinicii de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean Timișoara, și s-a ținut de cuvânt. Nu mai puțin de 200.000 de lei au fost donați de reprezentanții autorităților județene, bani cu care vor fi modernizate trei din cele zece saloane ale clinicii în care sunt salvate de la amputare picioarele a mii de pacienți din tot [detalii...]

O femeie cu două tumori imense la gât va fi supusă unei intervenții chirurgicale complexe, la Timișoara

22 martie 2014 // Niciun comentariu

sala de operatie
Caz rar și dificil, operat în Clinica de Chirurgie Vasculară din Timișoara în colaborare cu Clinica de Chirurgie Vasculară din Belgrad. O femeie de 54 de ani cu o boală rară va fi supusă, sâmbătă, 22 martie, unei intervenții chirurgicale de mare complexitate. Pacienta a fost diagnosticată cu tumoră glomică bilaterală, mai exact cu două tumori localizate la nivelul gâtului, bilateral, de mari dimensiuni și extrem de bine vascularizate, aflate în [detalii...]
1 2