Ultimele stiri

Cum pot timișorenii să ajungă în Delta Dunării în doar trei ore și jumătate

delta dunarii

Vești bune pentru timișorenii pasionați de călătorie, aduse de reprezentanții Aeroportului Internațional “Traian Vuia”. Luna mai aduce noi destinații, prin intermediul Fly Romania. Astfel, peste doar zece zile, din 15 mai, această companie aeriană va începe operarea de pe aeroportul timișorean cu destinații directe spre București și Verona.

Pentru ruta Timişoara – Bucureşti şi retur, compania va folosi un sistem unic de tarifare,  respectiv 69.90 euro pe zbor. Pentru Verona, tarifele încep de la 29.90 euro. Zborurile pe ruta Timișoara – București vor fi cu o frecvenţă de opt pe săptămână, iar Timișoara – Verona de trei ori pe săptămână (marţi, joi și duminică).

Verona este una dintre destinaţiile tradiţionale ale Aeroportului Internaţional Timişoara, însă destinaţia nu a mai fost oferită de către o companie aeriană de peste un an de zile. Tot prin Fly Romania, pasagerii vor putea ajunge în fiecare sfârşit de săptămână în zona Deltei Dunării, la Tulcea, în numai 3 ore şi jumătate, cu escală prin Bucureşti.

În aceste tarife este inclusă o gamă largă de servicii, dintre care transportul unui bagaj de cabină de maxim 7 kg și a unuia de cală de cel mult 20 kg, dar și servicii de catering la bord. Biletele pot fi achiziționate online de pe site-ul companiei, www.flyromania.com sau de la agențiile partenere.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*