Ultimele stiri

fonduri europene

Apă și canalizare pe încă 14 străzi din Timișoara

20 iunie 2014 // Niciun comentariu

canalizare
Aquatim anunță că în cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană sunt finalizate, urmând a fi recepționate, o parte din lucrările de investiții prevăzute în Timișoara. Astfel, locuitorii de pe străzile Moldovei, Romul Ladea, Garofiței, Palmierilor, Podgoriei, Calea Urseni, Nicola Paganini, Dumitru Bagdasar, Petofi Șandor, Constantin Nottara și Constantin Silvestri vor beneficia în curând de rețele noi de canalizare. Pe aceste [detalii...]

Copiii internați în Centrul Educativ Buziaş si elevii Liceului „Nikolaus Lenau”, implicaţi într-un proiect inedit

16 iunie 2014 // Niciun comentariu

centrul educativ buzias
Centrul Educativ Buziaş a început derularea programului “Peer Learning”, destinat minorilor și tinerilor privați de libertate. Programul se va derula pe o perioada de tre luni, în colaborare cu elevi si profesori ai Liceului Teoretic „ Nikolaus Lenau” din Timișoara. Principalele obiective ale acestui program au în vedere dezvoltarea unor competenţe cheie ale tinerilor internați în centre educative/de detenție, cu focalizare pe trei dintre acestea, și [detalii...]

BĂTAIE de JOC! Universitatea Politehnica a achiziționat echipamente de mii de euro pe care nu a reușit să le folosească. Care este motivul

11 iunie 2014 // Niciun comentariu

institut de cercetare in energii regenerabile timisoara
Universitatea Politehnica din Timișoara se laudă că are unul dintre cele mai importante institute de cercetare din România. Este vorba de Institutul de Cercetare în Energii Regenerabile, care a fost realizat cu 17,5 milioane de euro, în jur de 12 milioane de euro au reprezentat bani de la Uniunea Europeană. Cu acești bani a fost construită clădirea care găzduiește institutul, dar au fost achiziționate cu milioane de euro și peste 300 de echipamente de [detalii...]

Canalul Bega va fi amenajat în Timişoara cu fonduri europene

6 iunie 2014 // Niciun comentariu

Mal Bega
Albia și malurile canalului Bega, din Timișoara, vor fi amenajate în cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană în valoare de peste patru milioane de euro. Proiectul este implementat de Administraţia Bazinală de Apă Banat  și se numește „Refacere  consolidări canal Bega în municipiul Timişoara, judeţul Timiş” ce va fi finalizat până la 3 martie 2015. Obiectivele generale ale proiectului sunt, în primul rând, garantarea [detalii...]

Studenții de la Universitatea Politehnica din Timișoara vor putea naviga pe internet gratuit

26 mai 2014 // Niciun comentariu

upt electro
Universitatea Politehnica din Timișoara vrea să le ofere studenților săi tot mai multe facilități. În acest sens, astăzi a fost finalizat un proiect finanțat din fonduri europene prin intermediul căruia studenții vor putea intra pe internet gratuit atât din clădirile universității, cât și din cămine. Proiectul a fost realizat în perioada 1 ianuarie 2013 – 31 mai 2014 împreună cu Universitatea din Debrecen și a avut ca obiectiv dezvoltarea [detalii...]

De unde vrea ministrul Educației să facă rost de bani pentru finalizarea lucrărilor la căminul de lux al Universității de Vest

23 mai 2014 // Niciun comentariu

camin lux uvt
Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale, s-a întâlnit, ieri, la Universitatea de Vest din Timișoara, cu directorii de școli din județul Timiș cu care a discutat despre noutățile legislative și a încercat să găsească soluții la problemele care există în unitățile de învățământ. În finalul discuției, întrebat de presă dacă mai vin bani de la Guvern pentru reînceperea lucrărilor la căminul de lux al Universității de Vest din [detalii...]

Nicolae Robu vrea să mute liniile ferate în subteran şi să facă un bulevard cu şase benzi

28 aprilie 2014 // Niciun comentariu

Metrou
Nicolae Robu a fost prezent astăzi, pe strada Circumvalaţiunii, pentru a lua parte la inaugurarea Centrului Incuboxx. Dacă primarul s-a arătat încântat de felul în care arată clădirea şi de dotările pe care le are aceasta, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre aspectul zonei în care este amplasată. Primarul a declarat că noua clădire ar arăta mult mai bine dacă ar dispărea de aici liniile de cale ferată, iar în locul lor s-ar face un bulevard [detalii...]

Oficialii Timişoarei au economist din fondurile europene. Ce proiecte se vor realiza din banii rămaşi

24 aprilie 2014 // Niciun comentariu

Nicolae Robu
Oficialii oraşului de pe Bega au reuşit să îşi gestioneze foarte bine fondurile europene primite, iar în urma licitaţiilor, au reuşit chiar să economisească sume de bani considerabile. Astfel, conform declaraţiilor primarului, fondurile rămase vor fi folosite tot pentru reabilitarea oraşului. Nicolae Robu a anunţat că deja au fost propuse trei proiecte care vor beneficia de banii economisiţi. „Noi avem câteva proiecte pregătite să le depunem pentru [detalii...]

Un centru de zi pentru copii din familii cu probleme a fost inaugurat la Timişoara

24 aprilie 2014 // Niciun comentariu

Centru de zi
O nouă zi, o nouă inaugurare la Timişoara. Primarul Nicolae Robu a prezentat, astăzi, un centru de zi pentru copii care provin din familii cu probleme. Centrul se dedică acestor cazuri sociale, funcţionând ca un after school, dar are în vedere şi părinţii, care pot beneficia de consiliere. În momentul de faţă, la acest centru sunt 24 de copii, dar, în urma reabilitării, aici vor veni între 40 şi 45 de copii. Aceştia au vârste cuprinse între 6 şi 16 [detalii...]

Nicolae Robu: „stăm bine cu absorbţia de fonduri europene. (…) Nu cred că ne depăşeşte nimeni”

22 aprilie 2014 // Niciun comentariu

Chiar dacă primarul oraşului de pe Bega nu este mulţumit de modul în care se desfăşoară punerea în practică a mai multor proiecte, nu se poate spune acelaşi lucru despre felul în care Timişoara a reuşit să absoarbă fonduri europene. Nicolae Robu a afirmat că, deşi situaţia în ţară este departe de a fi una „fericită”, Timişoara se poate lăuda că are peste 20 de proiecte în implementare. Mai mult, primarul îşi doreşte ca licitaţia pentru [detalii...]
1 4 5 6 7 8