Ultimele stiri

Ziua Imnului, marcată cu paradă militară la Timișoara

Ziua Imnului n-a fost trecută cu vederea nici la Timișoara! La prima oră a dimineții aceasta a fost marcată prin o paradă militară, dar şi prin intonarea unor cântece şi poezii patriotice. Totul s-a întâmplat în fața Palatului Administrativ.
“Ziua de astăzi înseamnă sărbătorirea unuia dintre simbolurile naţionale ale României, Ziua Imnului Naţional, un moment important pe care am încercat să îl scoatem în evidenţă cât mai mult, promovând în acelaşi timp şi valorile naţionale, unitatea şi demnitatea poporului român. A fost un program mai complex cu intonarea unor cântece naţionale şi recitarea unor poezii cu caracter naţional”, a spus prefectul de Timiş, Eugen Dogariu.
Astfel, în fața instituției a avut loc o slujbă oficiată de preoţi, după care a fost intonat imnul de stat, iar apoi reprezentanţi ai  Brigăzii 18 Infanterie Banat, ai Jandarmeriei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au pornit în pas de defilare.
„Este o zi specială în care omagiem unul dintre însemnele noastre naţionale, cele mai preţioase. Nu cred că trebuie să uităm de o datorie de onoare pe care o avem ca cetăţeni, că aceste semne de onoare trebuie preţuite, trebuie puse la loc de cinste, nu numai în momentele grele ale istoriei trebuie să ne amintim de ele, ci şi atunci când viaţa curge lin. Rolul tuturor însemnelor naţionale de-a lungul istoriei a fost întotdeauna esenţial, acestea au un rol mobilizator şi sunt elemente de mândrie naţională”,a spus Nicolae Robu, primarul Timişoarei.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*