Ultimele stiri

Un tânăr din Timiș va călători 4.000 de kilometri pe bicicletă ca să afle ce-i face pe oameni fericiți. Până unde vrea să ajungă

silviu cadia

Un tânăr din Lugoj, Silviu Cadia, vrea să plece într-o aventură pe două roți cu totul inedită. Bărbatul din Timiș și-a propus să călătorească pe bicicletă aproximativ 4.000 de kilometri până în Iran. Mai mult, pe traseu, Silviu Cadia este decis să-i întrebe pe oamenii pe care-i întâlnește ce-i face fericiți, plus că vrea să ‘vândă” câte o zi din aventura sa pe două roți, iar banii pe care-i obține vrea să-i doneze unei fetițe care are nevoie de o operație dificilă.

„Ideea mi-a venit după o plimbare cu câţiva prieteni în Caraş-Severin. Mi-a plăcut foarte mult şi atunci m-am gândit la o drumeţie mai lungă. De asemenea, eu lucrând în domeniul de cercetare a pieţei, m-am gândit dacă aş rezuma totul la o singură întrebare care ar fi aceasta”, povesteşte Silviu Cadia pentru Redeșteptarea.

„Fiecare susţinător care ar fi interesat să cumpere o zi, va primi de la mine o scrisoare cu timbru trimisă de pe drum cu tot ce am experimentat în ziua respectivă, exclusiv pentru el. Costul minim pentru o zi cumpărată este de 100 de lei, dar se poate şi mai mult. Eu voi posta pe Facebook cazul, iar cei care cumpără o zi, trebuie să trimită dovada plăţii către contrul acestei fetiţe care are o tumoare la creier şi are nevoie urgentă de operaţie”, a mai explicat tânărul din Lugoj.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*