Ultimele stiri

De astăzi, micuții bolnavi de la Spitalul de Copii vor primi mâncare în condiții moderne

Vești bune pentru cei peste 300 de micuți internați la Spitalul de Copii. De astăzi, ei vor primii mâncare în condiții decente, căci gălețile și oalele cu mâncare, care erau transportate cu greu din salon în salon de către personalul de la bucătărie, au fost înlocuite cu tăvi moderne.

Supa, felul doi și desertul vor fi așezate, așadar, în locuri speciale pe noile tăvi care vor fi transportate fiecărui bolnav cu ajutorul unor cărucioare speciale. În acest fel va fi facilitata munca personalului care se ocupă de bucătăria Spitalului, dar și micuții vor avea parte de un tratament mai bun, căci acest nou sistem este mult mai igienic.

“Am locat 400.000 de mii de lei pentru a rezolva această problemă. Mă bucur că de acum încolo micuții internați aici vor putea avea parte de mâncare servită în condiții de igienă, așa cum se cere într-un astfel de spital”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*