Ultimele stiri

Rămânem fără profesori tineri în universităţile din Timişoara? De ce spune ministrul Educaţiei că 3.000 de cadre didactice vor rămâne fără locuri de muncă, peste două zile

sorin cimpeanu

Veşti proaste pentru mii de cadre didactice tinere, care predau în universităţile din întreaga ţară şi care nu au obţinut încă titlul de doctori. Potrivit legii, de la 1 octombrie, 3.000 de profesori nu vor mai avea voie să predea în învăţământul superior pentru că nu au acest titlu. În situaţia de a rămâne fără locuri de muncă sunt şi zeci de profesori tineri care predau în cele patru universităţi de stat din Timişoara.

Anunţul a fost făcut, astăzi, la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului de către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

„În anul 2015 avem 80% cadre didactice titulare cu titlu de doctori. Deci, 4.500 de cadre didactice care predau în învăţământul superior la începutul anului nu aveau acest titlu. Conform legii, în data de 30 septembrie, din păcate, acei colegi care nu au susţinut teza de doctorat, vor fi nevoiţi să părăsească sistemul. Este vorba de 3.000 de colegi. Asta în condiţiile în care înregistrăm o scădere a numărului de tineri cadre didactice din universităţi de la 30% în 2010, la 17% în 2015. Ieşirea acestor colegi tineri din sistem va afecta, în ultimă instanţă, dezvoltarea în ansamblu a învăţământului superior din România”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educaţiei spune că după ce prevederile legii vor fi aplicate, iar tinerii dascăli fără doctorat nu vor mai putea preda, vom putea fi mândri că avem 100 % cadre didactice titulare cu titlul de doctori şi cam atât.

„Ne putem lăuda cu asta, dar oare cu ce ne ajută? Sunt obligaţi, potrivit legii, să părăsească sistemul. Sunt trist şi mă întreb cu cine vom înlocui activitatea acestor cadre didactice. Un dirijor, un pianist, un pictor, un sportiv, un medic chirurg, un economist consider că sunt persoane care au de împărtăşit ceva din experienţa lor şi pot contribui la formarea tinerelor generaţii”, este de părere Sorin Cîmpeanu.

Vor rămâne fără locuri de muncă şi zeci de profesori de la Universitatea Politehnica, 33 de la Universitatea de Vest, nouă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie şi şase de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara.

 

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*