Ultimele stiri

Sorin Grindeanu, ministrul pentru Societatea Informaţională: “Jumătate din populația României n-a intrat niciodată pe internet”

Sorin Grindeanu

Jumătate din populația României n-a intrat niciodată pe internet. O spune ministrul pentru Societatea Informaţională, Sorin Grindeanu, care a prezentat o serie de detalii tehnice legate de modalitatea în care ministerul pe care îl conduce dorește să crească numărul utilizatorilor de internet.

Conform unor informații pe care ministrul le-a primit, la nivel european, România stă cel mai rău la capitolul utilizare de internet. Acesta a afirmat că 50% dintre români nu au intrat niciodată pe internet, iar peste 80% n-au folosit niciodată tranzacțiile electronice ICOMOS.

“Stăm cel mai prost în acest moment în ceea ce privește utilizatorii de internet. Dintr-un anumit punct de vedere, acum, conform datelor statistice, deși pare ciudat, aproape jumătate din populația României n-a intrat niciodată pe internet. Un utilizator de internet, conform unei definiții mai apropiate de realitate, ar însemna să intre cel puțin la două zile pe internet. Că intru eu acum și mai intru peste doi ani, ala nu e utilizator de internet. Noi ne dorim să creștem procentul utilizatorului efectiv de internet. Ne dorim să ajungem undeva la 70%. Dar, vă reper, jumătate din populația României n-a intrat niciodată pe internet. În plus, sub 10 procente a folosit tranzacții electronice ICOMOS. La nivel european, 80% din populație folosește ICOMOS”.

Strategia Națională privind Agenda Digitală, pilon pentru creșterea numărului utilizatorilor de internet

Guvernul a aprobat, marți, printr-o Hotărâre, “Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România – 2020”, elaborată de Ministerul pentru Societatea Informaţională. Documentul preia şi adaptează la situaţia ţării noastre elementele Agendei Digitale pentru Europa, una dintre cele şapte iniţiative pilot ale Strategiei Europa 2020. Agenda Digitală defineşte rolul major pe care utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) va trebui să-l joace în realizarea obiectivelor Europa 2020.

Conform ministrului Grindeanu “strategia e axată pe patru mari domenii. Primul e-guvernare – cyber-security – interoperabilitate, al doilea – domeniul IT&C, adică e-sănătate, e-cultură și e-educație, al treilea este cel legat de cercetare-inovare-dezvoltare și ICOMOS, iar al patrulea domeniu este cel legat de dezvoltarea infrastructurii de bandă largă, next generation network”.

Astfel, prin intermediul celui de-al treilea domeniu de dezvoltare din Strategie, Ministerul pentru Societatea Informațională speră să reușească și creșterea numărului de utilizatori de internet. În plus, în ansamblu, de la “Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România – 2020” se așteaptă și creșteri în PIB sau în numărul locurilor de muncă.

„Din ceea ce există ca evaluare implementarea până în 2020 ar însemna o creștere a PIB-ului, undeva între 10-15%, ar însemna o reducere a costurilor administrative, o reducere a costurilor cu peste 10% și de asemenea peste 10 procente de noi locuri de muncă”, a mai explicat Grindeanu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*