Ultimele stiri

fonduri

Victor Ponta: Timişoara va primi, din nou, bani pentru Spitalul de Copii

22 mai 2014 // Niciun comentariu

În urmă cu un an, Timişoara a primit bani pentru finanţarea noului corp de la Spitalul de Copii. Suma atribuită, care era de 5 milioane de lei, a fost însă pierdută de oraşul de pe Bega pentru că lucrările nu s-au mişcat destul de repede. Acum, însă , licitaţia a fost finalizată şi a fost predat amplasamentul, iar lucrările la noul corp vor fi demarate. Aflat astăzi la Timişoara într-o vizită oficială, primul ministru, Victor Ponta, a afirmat că [detalii...]

Victor Ponta, la Timişoara: „România nu poate să se bazeze doar pe companii mari”

22 mai 2014 // Niciun comentariu

Premierul României, Victor Ponta, a fost prezent, astăzi, la Timişoara, pentru a vizita mai multe întreprinderi din oraş, precum Fabrica AEM sau Alcatel. În timpul vizitei sale, primul ministru a trecut şi pe la Consulatul Sârbesc pentru a-şi declara suportul faţă de problemele cu care se confruntă ţara vecină. Victor Ponta a trecut şi pe Consiliul Judeţean, unde a strâns mâna funcţionarilor şi a făcut câteva declaraţii. „Domnul ministru [detalii...]

S-a predat amplasamentul pentru noul corp de la Spitalul de Copii. Nicolae Robu aşteaptă fonduri de la Guvern pentru această lucrare

12 mai 2014 // Niciun comentariu

Primăria Timişoara a predat astăzi amplasamentul pentru începerea lucrărilor la noul corp al Spitalului de Copii. Deşi, în ceea ce priveşte acest proiect, au existat numeroase probleme şi discuţii, acum, primarul anunţă că, în perioada următoare, vor începe lucrările propriu-zise. „Avem astăzi bucuria să predăm amplasamentul pentru începerea lucrărilor la realizarea acestui nou corp al Spitalului de copii Louis Ţurcanu. Un corp foarte modern, cu [detalii...]

Trei licee din Timişoara intră în reabilitare, dar nu se ştie din ce bani vor fi finanţate lucrările. Despre ce şcoli este vorba

6 mai 2014 // Niciun comentariu

Nicolae Robu a anunţat că au fost semnate contractele de execuţie pentru reabilitarea, modernizarea şi echiparea mai multor licee din oraş. Astfel, „C. D. Loga”, „Nikolaus Lenau” şi „J.L. Calderon” vor beneficia de reabilitare. Conform declaraţiilor edilului, toate licitaţiile au fost încheiate cu succes şi „se va trece la treabă”. Primarul a anunţat că pentru liceul „C. D. Loga” valoarea proiectului este de 5.6 milioane de lei, la [detalii...]

Din nou în preajma alegerilor, Sorin Grindeanu vrea să readucă la Timişoara banii pierduţi pentru Spitalul de Copii

2 mai 2014 // 1 Commentariu

Sorin Grindeanu
Deşi scandalul dintre Sorin Grindeanu şi Nicolae Robu continuă, şeful PSD Timişoara are de gând să aducă înapoi banii pentru construirea noului corp al Spitalului de Copii. Şeful PSD Timişoara l-a ironizat, zilele trecute, pe Nicolae Robu pentru că licitaţia pentru acest proiect a durat atât de mult şi pentru faptul că din această cauză Timişoara a pierdut banii de la Guvern oferiţi pentru finalizarea acestui proiect. Acum însă, după un schimb de [detalii...]

Ministerul Sănătății a deblocat programul de îngrijire al pacienților care se zbat între viață și moarte. Câți bani au ajuns la Spitalul Județean Timișoara

24 aprilie 2014 // Niciun comentariu

sectia ati
Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a adus o veste excepțională pentru familiile pacienților care se zbat între viață și moarte la secția de Anestezie și Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean Timișoara, dar și la alte 78 de spitale din întreaga țară. În această lună, a fost deblocată suma de 157,8 milioane de lei pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici din secțiile ATI. Timp de mai bine de trei [detalii...]

Şeful PNŢCD Timiş este nemulţumit că Timişoara a fost din nou uitată de Guvern

23 aprilie 2014 // 1 Commentariu

Nicolae Robu nu este singurul politician local care şi-a exprimat, în ultima vreme, nemulţumirea că Guvernul nu finanţează deloc oraşul de pe Bega. Astăzi, preşedintele PNŢCD Timiş, Valentin Moldovan, a vorbit şi el despre modul incorect în care Timişoara este tratată de oficialii de la Bucureşti. Acesta s-a plâns că zona de vest a fost din nou uitată, atunci când a venit vorba de împărţirea a 15 milioane de euro. „Am constant încă o dată, [detalii...]

Nicolae Robu nemulţumit de implicarea slabă a agenţilor comerciali în proiectul Timişoara Capitală Culturală

9 aprilie 2014 // Niciun comentariu

Nicolae Robu a comunicat, astăzi, că are aşteptări mai mari de la societăţile comerciale din oraş în ceea ce priveşte lupta Timişoarei de a obţine titlul de Capitală Culturală Europeană. Edilul a declarat că doreşte să facă un apel către unităţile socio-economice din oraş pentru a se implica mai mult şi nu doar prin angajamente verbale. „Desigur, trebuie să subliniem, în toate ocaziile, că proiectul acesta de devenire a Timişoarei Capitală [detalii...]

Nicolae Robu: Lucrările de reabilitare a liceelor Loga, Lenau şi Calderon trebuie să înceapă cât mai repede

25 februarie 2014 // Niciun comentariu

Primarul Nicolae Robu a declarat, marţi, că doreşte să înceapă, cât mai repede posibil,  reabilitarea la liceele: Nikolaus Lenau, C. D. Loga şi J. L. Calderon, chiar dacă asta ar însemna că trebuie folosite sume mari din bugetul local. Edilul a precizat că starea acestor clădiri istorice trebuie revizuită cât mai repede posibil, chiar dacă nu ştie ce bani se vor folosi pentru reabilitarea celor trei instituţii de învăţământ. „Noi vrem rezultate [detalii...]

De câţi bani are nevoie Universitatea Politehnica din Timişoara ca să inaugureze una dintre cea mai moderne biblioteci din vestul ţării

10 februarie 2014 // Niciun comentariu

Reprezentanţii Universităţii Politehnica din Timişoara au reuşit să convingă cu greu guvernanţii să aloce fondurile necesare realizării unei biblioteci moderne, în care studenţii şi profesorii să se poată bucura de condiţii la cele mai înalte standarde. După opt ani de lucrări, perioadă în care s-au alocat nu mai puţin de 16 milioane de euro pentru realizarea clădirii, biblioteca tot nu poate fi inaugurată. Şi asta pentru că guvernanţii se [detalii...]
1 2 3 4 5