Ultimele stiri

Consilierii locali au împărțit banii pentru biserici! Cât primește fiecare cult

Biserica Studentilor

Consilierii locali au împărțit, marți, banii pentru biserici. Astfel, dintr-un total de 385.000 de euro pe care Primăria îi are la dispoziție pentru parohii, s-a hotărât ca cultul ortodox român să primească suma de 1.150.000 de lei, cultul romano-catolic – 200.000 de lei, cultul greco-catolic, tot 200.000 de lei, iar alte culte religioase – 145.000 de lei.

Votarea proiectului n-a fost una fără discuții, totuși. Consilierul local PSD Radu Țoancă a venit cu un amendament. Acesta a propus schimbarea destinației banilor de la categoria „Alte culte” la cultul ortodox. Ceilalți colegi din CL n-au fost însă de acord și au respins amendamentul. De aceeași părere a fost și primarul Nicolae Robu.

„Cred că e rațional ce spune domnul consilier Țoancă, dar trebuie să luăm și un punct de vedere logic. Dacă luam de la alte culte, este logică. Dar ca percepție nu cred că va fi bine într-un oraș în care scoatem cu toții în față multiculturalitatea. Categoria „Alte culte” se justifică să o avem. Desigur că pe parcurs vom putea face ajustările de rigoare în funcție de proiectele concrete. Cred că e mai bine să lăsăm categoria „Alte culte” cu suma pe care a avut-o și când vor veni solicitări vom avea în vedere și vom putea și să suplimentăm bugetele”, a spus primarul Nicolae Robu.

Astfel, împărțirea banilor s-a făcut după proiectul inițial propus de Mihai Costa și echipa sa.

„Noi am construit acest proiect de hotărâre pe două criterii. Criteriul ponderii fiecărui cult, dar și criteriul obiectivelor asumate de cult, evident că am lăsat și un procent pentru „Alte culte” pentru că nu am fost singur că va exista o rectificare bugetare”, a spus Costa.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*