Ultimele stiri

„Picnic la înălțime” pentru 20 de timișeni, la Cramele Recaș. Când are loc evenimentul

masa la inaltime

Reprezentanții Cramelor Recaș vor sărbători venirea toamnei într-un mod inedit, sâmbătă, 27 septembrie. Este vorba despre o “masă la înălțime”, dedicată unui număr de 20 de timișeni care vor putea savura un pahar de vin de Recaș la 40 de metri altitudine. “Brunch in the sky” este numele evenimentului și reprezintă un concept în premieră pentru această parte a țării.

Cu o tradiție de zeci de ani în viticultură, Cramele Recaș, cea mai importantă vinărie din zona de vest a României, dorește să sărbătorească venirea toamnei cu un “brunch” dedicat locuitorilor din județul Timiș, primii beneficiari ai vinurilor produse la viile Recaș.

Începând de luni, 22 septembrie, și până joi, 25 septembrie (inclusiv), Cramele Recaș își caută invitații printr-un concurs. În cele cinci zile de concurs, cei care vor să participe la “Brunch in the sky” sunt invitați să răspundă cât mai creativ unor întrebări adresate pe pagina de Facebook PRbeta Agency. La finalul fiecărei zile de concurs vor fi anunțați câte cinci câștigători.

Conceptul “Brunch in the sky” este adus pentru prima dată în zona de vest a României și presupune o doză de senzații extreme la înălțime. Cei 20 de câștigători ai concursului desfășurat în această săptămână vor fi primiți sâmbătă, 27 septembrie, la viile Recaș, unde vor fi ridicați cu o macara, prinși în hamuri și serviți de personalul Cramelor Recaș.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*