Ultimele stiri

Podul de Cartea Recordurilor din pet-uri va fi demontat în această săptămână

cu.podu
Timișorenii pot trece peste Bega, de două săptămâni, peste un pod de-a dreptul special, construcția din sticle de plastic realizată de voluntari la inițiativa Asociației EcoStuff România.
Din păcate pentru cei care încă nu au reușit să-l traverseze, sâmbătă, 9 august, podul va fi demolat. „Sâmbătă începe demolarea celui mai mare pod (considerăm noi) de pet-uri din lume. Ne dorim să-l valorificăm în întregime, motiv pentru care îl scoatem la vânzare la jumătate de preț”, anunță pe Facebook inițiatorii proiectului.
Prin urmare, cei interesați să cumpere lemn, fier beton plasă rabitz sau țeavă pătrată la un preț mai mic sunt rugați să lase un mesaj pe Facebook pe pagina EcoStuff Romania sau pe e-mail office@ecostuff.ro până cel târziu vineri, 8 august, la ora 16.00.
Inițiatorii proiectului stau cu sufletul la gură, și asta pentru că așteaptă un răspuns din partea celor de la Guinness Book pentru a afla dacă au intrat sau nu în Cartea Recordurilor cu cel mai mare pod din sticle de plastic din lume, care a fost realizat din peste 100.000 de pet-uri.

Sticlele de plastic vor fi reciclate de către RETIM.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*