Ultimele stiri

Timişorenii pot viziona filmul documentar „Transylvania Dragon” la Filarmonica Banatul

Publicul timişorean poate viziona, în premieră, filmul documentar „Transylvania Dragon”, marti, 07 iulie, începand cu ora 19.00 la Filarmonica Banatul. Intrarea la eveniment este liberă!

Documentarul „Transylvania Dragon” spune povestea lui Flaviu Cernescu, un inginer IT, care a renunţat la job pentru a se dedica sportului şi acrobaţiei. De 10 ani merge pe monociclu şi sfideazã gravitaţia pe o chingã de numai 2 centimetri, denumitã slackline. Este supranumit “Balaurul”!

În 1638 un acrobat a mers pe sfoarã la înãlţime în mai multe oraşe din Transilvania. Dupã 377 de ani Flaviu a decis sã plece pe urmele lui.

Practic filmul „Tansylvania dragon” este un documentar turistic de promovare a Romaniei prin sporturi extreme si povesti ale unor oameni deosebiti care mai cred in puterea spiritului romanesc. In aventura sa prin Banat si Transilvania, Flaviu va face acrobatii in locuri neasteptate, in centrele unor mari orase si in salbaticie.

„Vom descoperi astfel o farama din istoria metalurgica a Resitei, peisajul de basm de la cascada Bigar, Istoria lui Hercules si infiintarea statiunii Baile Herculane, legenda Castelului Corvinilor, cum a reusit un comandant de escadrila sa salveze orasul Orastie in al doilea Razboi Mondial, vom fredona in Timisoara „Pour Toi et moi”, una din piesele de la concursul Eurovision (selectia Nationala) din 2013, vom descoperi un sat izolat cu doar 4 locuitori: membrii unei familii (el, ea si cei doi copii), vom merge sub nivelul marii in Salina Turda, apoi in muntii Maramuresului unde vom descoperi ce acrobatii se pot face pe Mocanita din mers, vom traversa Transfagarasanul si vom incheia turul cu Alba Iulia, chiar de ziua nationala a Romaniei, intr-un cadru solemn si totodata plin de adrenalina”, transmit organizatorii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*