Ultimele stiri

INEDIT Taxi special pentru persoanele din Timiș aflate în scaun rulant

O mașină special concepută pentru transportul persoanelor aflate în scaun cu rotile a ajuns în județul Timiș de luna trecută. Serviciile de transport adaptat sunt oferite de Asociația Club Sportiv Leii Timișoarei în cadrul unei Structuri de Economie Socială, care a fost realizată cu bani de la Uniunea Europeană.

Cu ajutorul autovehicului special, asociația furnizează contra cost serviciul de transport destinat tuturor persoanelor cu dizabilități din județ, pentru deplasarea la medic, la școală, la locul de muncă ori pentru alte activități sociale. Însă, potrivit legii, primăriile ar trebui să deconteze aceste servicii de transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, în situația în care domiciliul de destinație nu este accesibil, va fi utilizat un elevator electric pentru scaun rulant pentru transportul clientului pe trepte.

„Sunt în scaun rulant de un an și zece luni. Era destul de greu înainte când trebuia să mai apelez la prieteni sau la rude să mă ajute. Serviciile lansate astăzi îmi oferă posibilitatea să duc o viață mai independentă. Dacă stai la etajul patru, elevatorul e util, șoferul te ajută, ai tot sprijinul”, a declarat Petru Slavita, beneficiar.

„Misiunea SES, înființată în cadrul proiectului Abilitățile Contează și Economic, este aceea de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu probleme locomotorii, iar în acest scop facilităm accesul la echipamente de mobilitate adaptate, oferim instruire privind utilizarea dispozitivelor și îmbunătățirea stării de sănătate și punem la dispoziție mijloace de transport adecvate, care să le permită acestora deplina integrare socială și profesională”, a declarat Roxana Tuduce, Manager Structura de Economie Socială.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*