Ultimele stiri

Îngerii Galbeni nu se potolesc! Patru sancțiuni aplicate de polițiștii locali pentru blocarea, ridicarea și transportul autovehiculelor [FOTO]

Îngerii Galbeni nu se lasă intimidați de avertizările Poliției Locale. Weekend-ul trecut aceștia au încasat nu mai puțin de patru amenzi pentru că au blocat și ridicat autoturismele mai multor timișoreni din parcările unor societăți sau centre comerciale de pe străzile Miresei, Calea Șagului și Arieș. 2.000 de lei a trebuit compania să plătească pentru fiecare mașină blocată sau ridicată.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local se interzice blocarea, ridicarea, transportul şi depozitarea vehiculelor de alte unităţi cu excepţia celor autorizate de Primăria Timişoara și se interzice depozitarea vehiculelor ridicate în alte spaţii decât cele aprobate de către Primărie.

De asemenea, toate centrele comerciale au obligaţia să deschidă parcările pentru clienţii acestora sau să controleze accesul acestora prin bariere. Acestea mai  au obligaţia de a înştiinţa clienţii cu privire la modalitatea de parcare, respectiv perioada de timp oferită pentru parcarea vehiculelor clienţilor, precum şi sancţiunile în caz de neconformare.

Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează contraveţional cu amendă de la 2.000 – 2.500 lei.

ingerii01 ingerii1 ingerii03

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*